top of page

Despre noi 

Prezent de peste 17 ani pe piaţa de servicii medicale, Centrul Medical Medinvest, cel mai mare centru medical privat din judeţul Buzau, vă oferă cea mai completă gamă de servicii medicale, la un înalt nivel de calitate şi profesionalism.

 

“Valori şi tradiţii” reprezintă un rezumat al identităţii societăţii noastre, de la înfiinţarea sa, în 1998 şi până astăzi. Ele rezumă ansamblul de valori şi politici după care ne conducem, atât in relaţia cu pacienţii cât şi cu colaboratorii şi angajaţii.

 

Servirea pacienţilor - la cel mai ridicat nivel profesional şi cu permanentă implicare umană, este obiectivul nostru principal. Relaţiile noastre cu aceştia vor fi profesionale şi totuşi prietenoase şi vor reflecta standardele etice la cel mai înalt nivel. Vom reuşi servindu-i şi vom măsura succesul nostru prin satisfacţia lor.

 

Seriozitate şi credibilitate - Prin atitudinea etică promovată şi prin respectarea angajamentelor şi înţelegerilor, Centrul Medical Medinvest şi-a făcut o preocupare de onoare din a câştiga încrederea pacienţilor, furnizorilor şi angajaţilor.

 

Înnoire şi îmbunătăţire continuă - Pentru ca deservirea eficientă şi cu profesionalism a pacienţilor să fie o prioritate reală, Centrul Medical Medinvest acordă o importanţă maximă creativităţii, dezvoltării cunoştinţelor şi aplicării acestora, precum şi imbunătăţirii gestiunii sale interne.


Soliditatea firmei – Centrul Medical Medinvest duce o politică financiară solidă şi prudentă, care să îi permită să înfrunte orice provocări, gândind permanent la continuitate.

“Medinvest ” o comunitate de persoane – Relaţia dintre firmă, pe de o parte, şi angajaţii şi colaboratorii săi, pe de altă parte, nu este una exclusiv economică. Se doreşte crearea unui cadru în care respectul, încrederea, învăţarea continuă, lucrul în echipă, stilul participativ şi responsabilitatea, să dea forţă dezvoltării profesionale şi umane a întregii echipe.

 

Eficienţă şi flexibilitate - Centrul Medical Medinvest doreşte să fie o firmă zi de zi mai flexibilă şi mai eficientă, atentă la noile realităţi economice şi organizaţionale, capabilă de schimbare şi adaptare permanentă.

 

bottom of page